Cosul dvs. este gol
1. NUMELE ȘI ADRESA DEȚINĂTORULUI AUTORIZAȚIEI DE COMERCIALIZARE ȘI A DEȚINĂTORULUI AUTORIZAȚIEI DE FABRICARE, RESPONSABIL PENTRU ELIBERAREA SERIILOR DE PRODUS, DACĂ SUNT DIFERITE
Deținătorul autorizației de comercializare: Vet-Agro Multi-Trade Company Sp. z o.o. Gliniana 32, 20-616 Lublin, Polonia
Producător responsabil pentru eliberarea seriei: Lelypharma B.V., Zuiveringweg 42 8243 PZ Lelystad, Țările de Jos
2. DENUMIREA PRODUSULUI MEDICINAL VETERINAR
Thyroxavet 800 micrograme comprimate pentru câini și pisici Levotiroxină sodică
3. DECLARAREA (SUBSTANȚEI) SUBSTANȚELOR ACTIVE ȘI A ALTOR INGREDIENTE (INGREDIENȚI)
Fiecare comprimat conține:
Substanță activă: Levotiroxină sodică 800 μg Excipienți, q.s.
Comprimat. Comprimat aromat, de culoare albă cu pete, rotund și convex, cu o linie de rupere în formă de cruce pe o parte. Comprimatul are un diametru de aproximativ 7 mm.
Comprimatele pot fi împărțite în 2 sau 4 părți egale.
4. INDICAȚIE (INDICAȚII)
Tratamentul hipotiroidismului primar și secundar.
5. CONTRAINDICAȚII
Nu se utilizează la câini și pisici care suferă de insuficiență suprarenală necorectată.
Nu se utilizează în cazuri de hipersensibilitate cunoscută la levotiroxină sodică sau la oricare dintre excipienți.
6. REACȚII ADVERSE
Reacțiile adverse asociate tratamentului cu levotiroxină sodică sunt în primul rând cele de hipertiroidism datorate supradozării terapeutice.
Ele includ scăderea în greutatea corporală, hiperactivitate, tahicardie, polidipsie, poliurie, polifagie, voma și diaree.
Inițial poate apărea o exacerbare a simptomelor cutanate cu prurit crescut prin eliminarea celulelor epiteliale vechi.
Dacă observați orice reacție adversă, chiar și cele care nu sunt deja incluse în acest prospect sau credeți că medicamentul nu a avut efect vă rugăm să informați medicul veterinar.
Alternativ, piiteți raporta prin intermediul sistemului național de raportare {farmacovigilenta@ansvsa.ro}.
7. SPECII ȚINTĂ
Câini și pisici
8. POSOLOGIE PENTRU FIECARE SPECIE, CALE (CĂI) DE ADMINISTRARE ȘI MOD DE ADMINISTRARE
Utilizare orală.
Doza inițială recomandată pentru câini și pisici este de 20 pg de levotiroxină sodică pe kg greutate corporală pe zi, administrată ca doză zilnică unică sau în două doze divizate în mod egal.
Datorită variabilității absorbției și metabolismului, doza poate necesita modificări înainte de a se observa un răspuns clinic complet. Doza inițială și frecvența de administrare sunt doar un punct de plecare. Terapia trebuie să fie extrem de individualizată și adaptată la cerințele fiecărui animal, în special pentru pisici și câini de talie mică. (Se va vedea, de asemenea, secțiunea Precauții speciale pentru utilizare la animale pentru utilizare la animale <2,5 kg). Doza trebuie ajustată pe baza răspunsului clinic și a nivelurilor plasmatice de tiroxină.
La câine și pisică, absorbția levotiroxinei sodice poate fi afectată de prezența alimentelor. Momentul tratamentului și relația sa cu hrănirea trebuie, prin urmare, să fie păstrate în mod constant de la o zi la alta.
Pentru a monitoriza în mod adecvat terapia, pot fi măsurate valorile minime (chiar înainte de tratament) și valorile maxime (aproximativ patru ore după administrare) ale T4 plasmatic. La animalele dozate corespunzător, concentrația plasmatică maximă de T4 trebuie să fie în intervalul superior-normal (aproximativ 30 până la 47 nmol /1), iar valorile minime trebuie să fie peste aproximativ 19 nmol /1. Dacă nivelurile de T4 sunt în afara acestui interval, doza de levotiroxină sodică poate fi ajustată în trepte adecvate până când pacientul este clinic eutiroidian și T4 seric se află în intervalul de referință.
Nivelurile plasmatice de T4 pot fi retestate la două săptămâni după schimbarea dozei, dar îmbunătățirea clinică este un factor la fel de important în determinarea dozei individuale și acest lucru va dura 4 până la 8 săptămâni. Când s-a atins doza optimă de înlocuire, monitorizarea clinică și biochimică poate fi efectuată la fiecare 6 - 12 luni.
9. RECOMANDĂRI PRIVIND ADMINISTRAREA CORECTĂ
Comprimatele pot fi împărțite în 2 sau 4 părți egale pentru a asigura o dozare exactă.
Așezați comprimatul pe o suprafață plană, cu partea marcată orientată în sus și partea convexă (rotunjită) orientată spre suprafața respectivă.
Jumătăți: apăsați în jos cu degetele mari pe ambele părți ale comprimatului.
Sferturi: apăsați în jos cu degetul mare în mijlocul comprimatului.
10. TIMP (TIMPI) DE AȘTEPTARE
Nu este cazul.
11. PRECAUȚII SPECIALE PENTRU DEPOZITARE
A nu se lăsa la vederea și îndemâna copiilor.
A nu se păstra la temperatură mai mare de 30 °C. Orice părți de comprimate divizate, rămase trebuie retumate în blisterul deschis și date la următoarea administrare. Blisterul deschis trebuie retumat în cutia de carton.
A nu se utiliza acest produs medicinal veterinar după data expirării marcată pe ambalaj după EXP. Data expirării se refera la ultimazi din acea lună.
12. ATENȚIONARE (ATENȚIONĂRI) SPECIALĂ (SPECIALE)
Atenționări speciale pentru fiecare specie tintă:
Diagnosticul de hipotiroidism trebuie confirmat cu teste adecvate.
Precautii speciale pentru utilizare la animale:
O creștere bruscă a necesarului de transport de oxigen către țesuturile periferice, plus efectele cronotropice ale levotiroxinei sodice, pot reprezenta un stres cu efecte negative asupra unui cord cu funcționare afectată, provocând decompensare și semne de insuficiență cardiacă congestivă. Animalele cu hipotiroidie și cu hipoadrenocorticism concomitent au o capacitate scăzută de metabolizare a levotiroxinei sodice și, prin urmare, un risc crescut de tireotoxicoză. Aceste animale trebuie stabilizate cu tratament cu glucocorticoizi și mineralocorticoizi înainte de tratamentul cu levotiroxină sodică pentru a evita declanșarea unei crize hipoadrenocorticale. După aceasta, testele tiroidiene trebuie repetate, apoi se recomandă introducerea treptată a levotiroxinei (începând cu 25% din doza normală și crescând cu trepte de 25% la fiecare două săptămâni până când se atinge stabilizarea optimă). Introducerea treptată a terapiei este recomandată și animalelor cu alte boli concomitente; în special la animalele cu boală cardiacă, diabet zaharat și disfuncție renală sau hepatică.
Din cauza limitărilor legate de dimensiunea și divizibilitatea comprimatelor, se poate să nu fie posibilă dozarea optimă a animalelor cu o greutate mai mică de 2,5 kg. Prin urmare, utilizarea produsului la aceste animale trebuie să se bazeze pe o evaluare atentă a beneficiului / riscului de către medicul veterinar responsabil.
Comprimatele sunt aromate. Pentru a evita orice ingestie accidentală, păstrați comprimatele departe de animale.
Precauții speciale care vor fi luate de persoana care administrează produsul medicinal veterinar la animale:
Acest produs conține o concentrație ridicată de L-tiroxină sodică și poate fi dăunător atunci când este ingerat, în special pentru copii.
Substanța activă levotiroxină poate provoca reacții de hipersensibilitate (alergie). Trebuie evitată ingestia orală, inclusiv contactul mână-gură cu produsul medicinal veterinar. Dacă apare contactul, spălați-vă pe mâini și solicitați sfatul medicului în caz de reacții de hipersensibilitate.
Femeile gravide trebuie să manipuleze acest produs medicinal veterinar cu precauție. Spălați-vă pe mâini după manipularea comprimatelor. în caz de ingestie accidentală, solicitați imediat sfatul medicului și prezentați medicului prospectul produsului sau eticheta.
Orice parte (părți) de comprimat neutilizat(e) trebuie retumata(e) în blisterul deschis și în cutia de carton și păstrata(e) cu grijă departe de copii, nu se vor păstra la vederea și îndemâna copiilor și să fie utilizat(e) întotdeauna la următoarea administrare.
Gestație și lactatie:
Siguranța produsului medicinal veterinar nu a fost stabilită pe durata gestație și lactație. Se va utiliza numai în conformitate cu evaluarea benefîciu-risc efectuată de către medicul veterinar responsabil. Cu toate acestea, levotiroxină este o substanță endogenă și hormonii tiroidieni sunt esențiali pentru fătul în curs de dezvoltare, în special în prima perioadă de gestație. Hipotiroidismul în timpul gestației poate conduce la complicații majore, cum ar fi moartea fetală și un rezultat perinatal slab. Doza de întreținere a levotiroxinei sodice poate necesita ajustarea în timpul gestației. Prin urmare, cățelele și pisicile gestante trebuie monitorizate în mod regulat de la concepție până la câteva săptămâni după fatare.
Interacțiuni cu alte produse medicinale și alte forme de interacțiune:
O varietate de medicamente pot afecta legarea plasmatică sau tisulară a hormonilor tiroidieni sau poate modifica metabolismul hormonilor tiroidieni (de exemplu, barbiturice, antiacide, steroizi anabolizanți, diazepam, furosemid, mitotan, fenilbutazonă, fenitoină, propranolol, doze mari de salicilați și sulfonamide). La tratarea animalelor care primesc medicație concomitentă, trebuie luate în considerare proprietățile acestor medicamente.
Estrogenii pot determina creșterea necesarului tiroidian.
Ketamina poate provoca tahicardie și hipertensiune arterială atunci când este utilizată la pacienții cărora li se administrează hormoni tiroidieni.
Efectul catecolaminelor și simpatomimeticelor este crescut de levotiroxină.
O creștere a dozei de digitalice poate fi necesară la un pacient care a compensat anterior insuficiența cardiacă congestivă și care este plasat/începe suplimentarea hormonului tiroidian.
După tratamentul hipotiroidismului la pacienții cu diabet concomitent, se recomandă monitorizarea atentă a controlului asupra pacientului diabetic.
Majoritatea pacienților tratați zilnic cu glucocorticoizi cu doze mari pe termen lung, vor avea concentrații serice de T4 foarte scăzute sau nedetectabile, precum și valori subnormale de T3.
Supradozare (simptome, proceduri de urgență, antidoturi):
După administrarea de supradoze, poate apărea tirotoxicoza. Tirotoxicoza ca efect secundar al supra- suplimentării ușoare este mai puțin frecventă la câini și pisici, datorită capacității acestor specii de a cataboliza și excreta hormoni tiroidieni. în caz de aport accidental de cantități mari de produs medicinal veterinar, absorbția poate fi scăzută prin inducerea vomei și administrarea orală a cărbunelui activat și a sulfatului de magneziu o dată.
Într-o situație acută de supradozare la câini și pisici, semnele clinice sunt extensii ale efectelor fiziologice ale hormonului. Supradozarea acută de L-tiroxină poate produce vomă, diaree, hiperactivitate, hipertensiune, letargie, tahicardie, tahipnee, dispnee și reflexe fotopupilare anormale, în urma supra-suplimentării pe termen lung la câini și pisici, teoretic pot să apară semne clinice de hipertiroidism, cum ar fi polidipsie, poliurie, respirație accelerată și îngreunată, pierderea în greutate fără anorexie, tahicardie și agitație separat sau împreună.
Prezența acestor semne trebuie să aibă ca rezultat evaluarea concentrațiilor serice de T4 pentru a confirma diagnosticul și întreruperea imediată a suplimentării. Odată ce semnele s-au diminuat (zile până la săptămâni), doza tiroidiană a fost revizuită și animalul s-a recuperat complet, poate fi instituită o doză mai mică, animalul fiind monitorizat îndeaproape.
13. PRECAUȚII SPECIALE PENTRU ELIMINAREA PRODUSULUI NEUTILIZAT SAU A DEȘEURILOR, DUPĂ CAZ
Medicamentele nu trebuie aruncate în ape reziduale sau resturi menajere.
Solicitați medicului veterinar sau farmacistului informații referitoare la modalitatea de eliminare a medicamentelor care nu mai sunt necesare. Aceste măsuri contribuie la protecția mediului.
14. DATE ÎN BAZA CĂRORA A FOST APROBAT ULTIMA DATĂ PROSPECTUL
15. ALTE INFORMAȚII
Dimensiuni de ambalaj:
Cutie de carton cu 100 de comprimate (10 blistere a câte 10 comprimate)
Cutie de carton cu 250 de comprimate (25 blistere a câte 10 comprimate)
Nu toate dimensiunile de ambalaje pot fi comercializate.
Pentru orice informații referitoare la acest produs medicinal veterinar, vă rugăm să contactați reprezentantul local al deținătorului autorizației de comercializare.
Animăluțele noastre merită toată dragostea pe care le-o putem oferi.
Animale sănătoase îngrijite cu Thyroxavet 800 mcg x 100 tablete palatabile
Necuvântătoarele din viața noastră merită cele mai bune produse de la Vetagro. PetMart este un pet shop care îți oferă produse premium din categoria farmacie diverse caini marca Vetagro pentru a-ți răsfăța prietenul nevorbitor.
Calitatea este cel mai important element pe care punem preț. Astfel, produsul Thyroxavet 800 mcg x 100 tablete palatabile este fabricat și depozitat la standarde ridicate. Este perfect pentru pisici!
Iubitorii de animale pot comanda produsul Thyroxavet 800 mcg x 100 tablete palatabile la orice oră din zi sau din noapte.
La petshop-ul din colț nu găsești Thyroxavet 800 mcg x 100 tablete palatabile?
PetMart îți livrează extrem de rapid produsele din categoria farmacie diverse caini de care ai nevoie oriunde în România.
Este cunoscut faptul că animalele sunt foarte sensibile. La PetMart este foarte important ca produsele să aducă un plus de sănătate pentru pisici.
Pe site-ul magazinului online PetMart, prezent încă din 2009 pe piață, regăsiți Thyroxavet 800 mcg x 100 tablete palatabile la prețul 213,50 RON. Fie că ești din București sau din altă zona a țării, nu ezita să comanzi produsele Vetagro pentru pisici de la Pet Mart!
Rețetă necesară | Da |
---|---|
Cod intern produs | MM-LEV-5537 |
Cod Intern Furnizor | 8017 |
Producător | Vetagro |
Notificare culori multiple | Nu |
Vârstă | Adult |
Talie | Mică, Medie, Mare |
Prezentare | Comprimate |
Nu exista comentarii
Valoare comandă |
Cost livrare |
< 179 lei |
15.99 lei |
≥ 179 lei |
GRATUIT * |
* Pentru comenzile cu livrare în România, valoarea finală a comenzii trebuie să fie mai mare sau egală cu 179 lei după aplicarea tuturor discounturilor pentru a beneficia de transportul gratuit. Pentru comenzile cu livrare în țările Uniunii Europene se vor aplica taxele de curierat aferente indiferent de valoarea comenzii.
* Pentru comenzile de peste 1000 lei plasate pe site-ul nostru, plata poate fi efectuată exclusiv cu cardul. Vă mulțumim pentru înțelegere.
Luni - Vineri: 900 - 1700
2 - 4 zile lucrătoare de la data procesarii comenzii
Livrările sunt efectuate exclusiv prin curierat rapid in sistem Door-to-Door
---
În momentul procesării comenzii vei primi un e-mail cu subiectul "Am expediat comanda...". De asemenea, accesând contul dumneavoastră veți observa statusul "Complet" al comenzii.
Comenzile sunt preluate și procesate în cel mai scurt timp posibil, fără a se depăși o zi lucrătoare de la primirea comenzii în cazul unora dintre produse sau o perioadă superioară de timp în cazul altora, dar fără a se depăși 10 zile lucrătoare.
În funcție de disponibilitatea furnizorilor pentru produsele comandate, comenzile preluate până în ora 13:00 încep a fi expediate cu următoarea zi lucrătoare, iar cele plasate după ora 13:00 încep a fi expediate la o distanță de 2 zile lucrătoare.
PetMart Online face tot posibilul în vederea livrării produselor comandate în termenele menționate în site, însă în anumite perioade ale anului, aceste termene pot fi decalate, dar nu mai mult de 30 zile conform legislației în vigoare.